Vasul roman

ISTORIE:

Pe teritoriul vechii provincii Dacia au rămas multe vestigii arheologice şi reprezentări plastice despre obiceiurile gastronomice şi arta culinară ale Imperiului Roman. Vasele descoperite în urma săpăturilor au fost făcute din lut ars, fără smalţ şi cu forme variate. Acestea erau un soi de ceramică romană specifică, porţelanul evului mediu, numit „terra sigillata”. Acest soi de ceramică era făcut din material de calitate superioară, vasele aveau culoare roşie-închisă, suprafaţă strălucitoare, şi erau utilizate la prăjit, gătit, şi pentru servire. Aceste obiecte din ceramică aveau forme variate: farfurii, castroane de diferite mărimi, ulcioare, pahare, ceşti, etc.

Apariţia elementelor de civilizaţie romană în mediul geto-dac s-a făcut începând cu secolul al II-lea după Hristos, pe măsură ce statul roman se apropia de Dunăre. Începând cu vara anului 106 se întreprinde o acţiune rapidă de exploatare a provinciei Dacia.

Oraşele au devenit un permanent focar de romanizare pentru ţinuturile din preajmă. Străduinţele de a imita Roma nu erau proprii doar oraşelor. Diferitele meşteşuguri au căpătat aspect de industrie, mai ales în mediile urbane şi preurbane. Importante officinae de ceramică dispuneau (ca la Micia şi Micăsasa din jud. Sibiu) de numeroase cuptoare, producţia de serie permiţând realizarea unor tipuri şi forme asemănătoare. Unele ateliere s-au specializat la Apulum, officina lui C. Julius Prochus de exemplu producea vase şi multe opaiţe, la Nicăsasa cele 400 de tipare pentru turnat vasele atestă un puternic centru de imitaţie a ceramicii „terra sigillata”. Asemenea produse cereau o specializare deosebită, şi erau foarte căutate. Ele au fost descoperite şi în provinciile vecine Daciei şi chiar în lumea barbară, unde ajungeau prin comerţ.

După aproape 2000 de ani vasul din lut – vasul roman – reînvie în formă modernă datorită atât exigenţelor pentru alimentaţia sănătoasă, cât şi nostalgiei după gusturile străvechi.